bebelus somn
Dezvoltare

Copiii care se culca devreme sunt mai destepti si mai sanatosi

Copiii care au o rutina stabila a somnului si merg la culcare devreme sunt mai destepti si mai sanatosi. In plus, mamele au si ele benficii: in primul rand prezinta un risc mult mai mic de a dezvolta depresie. Acestea sunt concluziile unui studiu realizat de oamenii de stiinta din Australia, care au monitorizat 3.600 de copiii pe o perioada de noua ani.

Conform concluziilor studiului, copiii care aveau o rutina de somn bine stabilita si se culcau devreme (inainte de 20.30) erau mai sanatosi si mai fericiti. De asemenea, parintii stateau mai bine la capitolul sanatate mintala.

Odihna reduce riscul de obezitate

Un studiu realizat in 2016, publicat in Journal of Pediatrics, a aratat ca prescolarii care se culca devreme prezinta un risc mult mai mic de a deveni obezi.  Un alt studiu, aparut in Journal of Pediatric Psychiatry in 2013, a aratat, de asemenea, ca micutii care se culca devreme au beneficii mari si asupra abilitatilor cognitive, dar si asupra dezvoltarii lor fizice. Totodata, studiul a aratat ca scolarii care au mers la culcare la aceeasi ora zilnic au avut rezultate mai bune la scoala decat cei care nu aveau un program fix al somnului.

Un studiu realizat in SUA, pe 8.000 de copii, a aratat ca rezultatele scolare sunt mai bune la limbi straine, limba materna si matematica, relateaza The Telegraph.
Cercetatorii imbratiseaza ipoteza ca pana in varsta de 2 ani si jumatate – 3, copilul traverseaza o perioada critica, in care privarea de somn poate lasa urme greu de inlaturat.

Lipsa somnului poate avea numeroase efecte negative. Printre acestea se numara colici iritabilitate, confuzie, stangacie, hipertensiune, concentrare slaba si comportamente alimentare ingrijoratoare. Unele cercetari sugereaza chiar legatura cu rata crescuta a ADHD-ului (tulburarea hiperkinetica cu deficit de atentie).

„Atunci cand un copil are o rutina incerta de somn, la o varsta mica, rezultatul este ca nu reuseste sa duca la capat procesul de sintetizare a multitudinii informatiilor din mediul sau. Pe masura ce va creste, ii va veni tot mai greu sa le proceseze. Lipsa unui program consistent de somn ii pregateste un traseu dificil de dezvoltare, iar varsta de 3 ani pare sa fie un punct de cotitura in acest sens”, declara Amanda Sacker, profesor la University College London.

Cat trebuie sa doarma copiii in functie de varsta

National Sleep Foundation are urmatoarele recomandari:

  • nou-nascutii (1-2 luni) dorm un total de 10 ore si jumatate – 18 ore pe zi.
  • Intre 4 luni si un an, bebelusii ajung sa doarma 14-15 ore pe zi.
  • De la 1 an la 3 ani, au nevoie de 12-14 ore de somn.
  • Pana la 6 ani, apoi, majoritatea cer 10-13 ore de somn pe zi.
  • Intre 6 si 12 ani, copiii au nevoie sa doarma 10-11 ore; iar apoi, pana la 8-9 ore pe noapte.

S-ar putea să-ți placă și...