Stiri

Ministrul Sanatatii: Se poate ajunge iar la starea de urgenta

Sedinta de urgenta la sediul MAI dupa haosul din ultimele doua zile dupa declararea starii de alerta. Foarte multi romani au luat cu asalt parcurile, iar in Herastrau a avut loc chiar o petrecere cu zeci de oameni care nu purtau masti si nici nu au pastrat distantarea fizica.

Nelu Tataru, ministrul Sanatatii, a anuntat ca in functie de evolutia din zilele urmatoare, autoritatiile pot impune revenirea la starea de urgenta. Ministrul Sanatatii sustine ca aceasta relaxare a fost inteleasa gresit.

„Urmarim masurile de relaxare, dar si regulile de desfasurare si de functionare. Am observat incepand de pe 15 mai o confundare a masurilor de relaxare cu relaxarea totala. Daca am relaxat anumite domenii, am facut-o tocmai considerand ca aceste domenii ar putea fi cu cele mai putine repercusiuni. Suntem intr-un moment in care am vazut ca in aceste doua zile, atat o parte din agentii economici cat si o parte din populatie au uitat sa urmareasca si acele reguli de functionare si desfasurare a activitatii lor odata cu reluarea act lor. Reamintesc precautiile si regulile trebuie sa ramana de baza. Sunt 14 zile in care noi urmarim evolutia. Daca aceasta evolutie e nefavorabila vom reinterveni si vom impune restrictii. (…) Daca e favorabila atunci putem sa ne gandim si la alte relaxari. Dar umarind primele doua zile, nu neaparat e o ingrijorare, dar precautiile sunt maxime. Trebuie sa ne gandim saptamana viitoare daca raspunsul este negativ sau pozitiv dupa aceste 2-3 zile”, a declarat Nelu Tataru la Antena 3.
Ministrul a anuntat ca se reuneste Comitetul National pentru Situatii de Urgenta pentru a evalua situatia din primele doua zile.

„Se evalueaza primele doua zile, se pregatesc masuri de restrictionare, daca cumva evolutia este nefavorabila, si discutam despre aventura eventualele masuri de relaxare daca evolutia este favorabila”, a mai spus Tataru, aratandu-se convins ca va creste numarul de cazuri in perioada urmatoare.
Intrebat daca se poate reveni la starea de urgenta, Tataru a afirmat: „S-a luat in considerare si acest scenariu, daca situatia scapa de sub control si nu avem alte masuri pentru a putea sa reglementam – cresterea numarului de cazuri, cresterea numarului de cazuri in terapie intensiva, cresterea numarului de deces se poate ajunge la reintroducerea starii de urgenta”.

Sursa: romaniatv.net 

S-ar putea să-ți placă și...