operatie cezariana
Sarcina si Nasterea

Operatia de cezariana are efecte de lunga durata asupra mamei si copiilor dupa nastere, arata cele mai noi studii

Operatia de cezariana este o experienta intensa pentru o femeie. Aceasta interventie chirurgicala poate prezenta riscuri postoperatorii pe termen lung, ce ar putea ingreuna recuperarea.

Noi cercetari detaliaza riscurile si beneficiile pe termen lung ale operatiei de cezariana. Un studiu publicat recent in PLoS Medicine a constatat ca femeile care au avut o nastere prin cezariana au riscuri reduse de incontinenta urinara si prolaps pelvin (când un organ pelvin cade si se impinge impotriva peretilor vaginali) in comparatie cu o femeie care a nascut natural.

Operatiile de cezariana prezinta riscuri mai mari de avort, placenta previa (atunci cand placenta acopera total sau partial colul uterin) si alte complicatii grave cu sarcinile viitoare, potrivit concluziilor studiilor.

Dar efectele pe termen lung ale unei operatii de cezariana nu sunt limitate la mama

Cercetatorii au descoperit ca bebelusii nascuti prin cezariana se pot confrunta cu diferite afectiuni in comparatie cu copiii nascuti pe cale naturala. Mai exact, bebelusii nascuti prin cezariana au mai multe sanse de a fi supraponderali sau obezi pana la 5 ani si sunt mai predispusi la dezvoltarea astmului in copilarie. Cu toate acestea, ei sunt mai putin susceptibili de a avea boli inflamatorii intestinale.

„Aceste descoperiri ar putea ajuta la consolidarea discutiilor intre doctori si pacienti cu privire la modalitatea de nastere”, scriu cercetatorii, „ceea ce inseamna ca pacientii vor fi mai bine informati despre potentialele riscuri si beneficiile pe termen lung ale nasterii prin cezariana pentru ei insisi, urmasii lor si orice viitoare sarcini”.

Cezariana programata, riscuri pentru bebelusi

Medicul pediatru Mihai Craiu a atentionat asupra riscurilor pe care le implica nasterea prin cezariana programata.
„Unul din cinci copii nascuti inainte de termen se confrunta cu probleme pulmonare. in weekend am lucrat multe ore la un capitol de tratat, documentându-ma despre evolutia naturala a bolilor pulmonare cronice la copil. Realmente „muuulte” ore. Toate datele disponibile vorbesc despre cauze genetice (pe care nu prea putem sa le modificam inca, cu mare usurinta,… desi epoca CRISPIR si editarea genetica asistata de o inteligenta artificiala vor exista in viitorul nu foarte indepartat!) si despre cauze modificabile prin interventie umana.

Acum am ales sa imi fac „prieteni” unii din obstetricienii acestei tari triste care decid EI asupra viitorului multor copii nascuti in România. Nu generalizez si nici nu fac afirmatii lipsite de acoperire.

Marea majoritate a specialistilor din domeniul Obstetrica si Ginecologie fac o treaba minunata si reusesc performante demne de invidiat, cu echipamentele si resursa umana disponibila in patria mioritica. Dovada o stau performantele spectaculoase ale specialistilor OG si neonatologie formati in Romania, care profeseaza in alte tari.
Dar unii decid ei ca nu e mare lucru o cezariana facuta „putin” mai repede decât nasterea la termen. Din motive pe care nu doresc sa le enumar aici… Pot sa va asigur ca am vazut sute de astfel de copii nascuti DOAR cu 1-2-3 saptamâni mai repede.

Ce fac acesti copii mai tarziu?

1 din 5 au wheezing recurent in primul an de viata si sunt beneficiarii multor internari si tratamente cu corticoizi si bronhodilatatoare. 1 din 7 continua si in anii urmatori. Cert este ca acesti copii, nascuti APROAPE la termen, vor avea toata copilaria niste probleme care nu ar fi existat daca s-ar fi nascut la vreme!”, a mentionat Mihai Craiu pe pagina sa virtuala.

S-ar putea să-ți placă și...