somnul bebelusilor
Dezvoltare

Somnul bebelusilor: 5 trucuri pentru a adormi copilul mai usor

Somnul bebelusilor ramane unul dintre cele mai mari mistere ale maternitatii. Nu exista viziune unitara asupra a cat ar trebui sa doarma un copil mic. Nu exista reguli clare si universal valabile privind trezirea bebelusului pentru a fi hranit (unii zic ca e bine, altii zic ca nu, noi zicem sa mergi pe instinct si sa vezi cum functioneaza lucrurile).

Nu exista tehnici perfecte de a-i adormi usor si de a le asigura un somn de calitate. Iar explicatia e una singura: nu sunt doi copii care sa fie la fel la acest capitol.

Venirea pe lume a unui copil este o binecuvantare pentru parintii, dar si o provocare, in egala masura. Cea mai mare aventura, pentru care nu exista tutoriale sau instructiuni, este cum sa faci fata privarii de somn atunci cand ai un copil care adoarme greu si doarme putin. Pentru toate supermamele, avem cateva supertrucuri care va vor ajuta sa dormiti mai mult si mai bine si pe voi, si pe bebelusii vostri.

Somnul bebelusilor: Infasat inainte de culcare

Stim ca nu se mai poarta aceasta metoda, insa are si ea ratiunea ei. Nou nascutii au asa numitul reflex Moro, care manifesta prin miscarea brusca a bratelor si plans (de cele mai multe ori), cauzat de o senzatie de cadere in gol. Aceasta senzatie o ai de multe ori si ca adult si stii bine cat de tare tresari! Este fix la fel si la bebelusi, doar ca ei nu au experienta necesara pentru a se calma, iar asta le alunga somnul. Prin infasare, bebelusul se va simti „imbratisat”, sprijinit, nu va mai tresari si va adormi mai usor.

Folositi draperii, jaluzele sau regulatoare 

Sa-ti inveti copilul ca noaptea si intunericul sunt pentru somn este o misiune importanta. Cand reusesti sa-i creezi acest reflex, scaderea intensitatii luminii iti va fi de mare ajutor cand vei incerca sa-l adormi, indiferent daca este zi sau noapte. Cand se face intuneric, copilul va sti ca este timpul pentru somn, iar asta ii regleaza ritmul circadian.

Baita, inainte de somnul bebelusului

O baie calda inainte de culcare este un foarte bun „somnifer”. Relaxarea in apa calda il va ajuta sa intre in starea de motaiala dinaintea somnului. Curat, proaspat si cu un scutec curat, bebelusul tau va adormi mai usor, chiar in timpul mesei de dupa baita. Creati-va o rutina si respectati-o cu sfintenie, iar copilul va respecta si el orele de somn ale parintilor.

Temperatura optima pentru somnul bebelusilor

Asigura o temperatura cuprisa intre 18 si 21 de grade in camera in care doarme copilul. Acesta intervalul perfect, potrivit specialistilor, pentru ca un copil sa doarma linistit. Desi cei mai multi parinti au tendinta sa faca prea cald in camera, o temperatura ambientala usor mai scazuta decat ai fi crezut ii ajuta pe bebelusi sa adoarma mai repede.

Zgomotul alb adoarme bebelusul mai usor

Zgomotul alb ajuta bebelusii sa se relaxeze, asa ca bazeaza-te pe el! Zgomotu alb inseamna acel sunet care seamana foarte bine cu ceea ce auzea el in burtica ta, datorita circulatiei sangelui prin vene. Testeaza mai multe tipuri de zgomot si descopera-l pe cel la care bebelusul tau reactioneaza cel mai bine. Pentru unii poate fi un ventilator, pentru altii un uscator de par sau chiar un aspirator. Linisteste-te, nu va trebui sa stai cu aparatura pornita pana adoarme copilul. Poti inregistra sunetul si cand vine ora de culcare pur si simplu apesi „play”.

Alte lucruri de care ar fi bine sa tii cont pentru a-i crea bebelusului tau o rutina sanatoasa de somn sunt schimbarea scutecelor pe timpul noptii, reducerea consumului de cofeina in caz ca alaptezi sau limitarea timpului pe care copilul il petrece in fata ecranelor.

Sursa: Brightside.me

S-ar putea să-ți placă și...